Despre kite(surfing)

Despre kite...

Deja despre kite stie toata lumea. Si nu doar ca stie, dar toata lumea face. Sau daca nu face inca, va face in curand. Auzi despre kite la sala, la Mega Image, pe plaja. Eram acum un an la H2O la bar, vine un tip si cere o tigara, ii spun ca nu am. II zic ca nu fumez, e mai sanatos. Raspunde - normal ca stie ca e sanatos, ca doar face kite, uite, mai incolo pe plaja e zmeul lui...

In fine, intrucat toata lumea face, eu nu era sa scap din mainstream, nu? Asa ca am facut cursul. Prima mea mirare a fost ca nu chiar toata lumea face kite. Nici macar aia care fac. Adica, da, plaja din spot era plina. Dar, din 7 ore cat stai la kite, se fac asa, vreo 10 min, in cateva serii. Acum, cauzele sunt multiple - ori nu e vant, ori e prea tare si nu ai zmeul potrivit, ori, cel mai probabil, discutiile de pe mal sunt mult prea interesante ca sa le abandonam, asa, in voia vantului.

De ce sa mint si sa spun ca, la un nivel subtil sau chiar evident, chestia asta nu m-a deranjat prea tare? Pai nu cu mare drag intaintezi in mare cand stii ca dihania urmeaza sa dea cu tine in toate pozitiile... plus ca e foarte important ce faci pe mal, motiv pentru care alocam timp sa le fac in mod parcimonios, cu metoda. E importanta ordinea firelor, culoarea lor, sa le sortezi, sa le ingropi, sa le tii pu directia buuuuna. Partea de pregatire teoretica, de pregatire a zmeului de zbor si aplicarea lor imi dadea mai multe emotii decat o teza la mate. Dar si cand o nimeream!

In fine, la un moment dat este inevitabil sa ajungi si in apa. Dupa ce inveti sa controlezi cat de cat zmeul pe uscat, dupa ce reusesti sa gasesti placa pe mal, sa o mai pui si in picioare, incepi sa te rogi. De zmeu, de vant, de duhurile sfinte. "Hai, usoor, asa, da, da." Zmeul salta jucaus la 12, pare ca e cu tine, te asculta, te intelege, e prietenul tau bun, pui placa, te asezi in pozitie, mai faci o cruce cu limba in gura, asa, acum da, la stanga, ba nu, la  dreapta, am zis in dreaaaaapptaa!.. aaaaaa!!! buf, pleosc, trosc! fata in apa, izbitura frontala. Te-a luat si da cu tine ca in scena din Avengers cand Hulk se supara putin pe Loki. Placa e pelcata in lumea ei, la mal sau departe in larg, cautand un proprietar mai atent. Nici nu visez inca sa ma duc sa o recuperez, asta inseamna sa pui o pozitie ciudata prin care mergi in amonte folosindu-te de zmeu si de o mana pe sub apa drept carma. O gluma buna.

Odata mi s -a intamplat sa ajung pana la mijlocul lacului, acolo vantul a cedat, zmeul a picat si nu am reusit sa il mai ridic. Am tras cu toata forta celor 54 de kilograme ale mele, infipta pana la genunchi in mazga moale, pastoasa, din alge oceanifere, si nu am reusit. Gizas, cum era mazga aia... unde am fost noi la kite, intr-o laguna din Sri Lanka, fundul baltii era moale, lipicios, te adanceai in el ca-n unt. Am ales sa cred ca e un fel de crema din alge, benefica pentru reflexoterapie, ca sa imi iau gandul de la senzatia scarboasa pe care o simteam printre degete. Anyway, nothing sexy about it. Adauga, pe langa balaceala in namol, faptul ca te bronzezi cu manecute, sosetele si altele, ca ceafa intepeneste si ochii stau in soare. Si ca Oceanul Indian are gust de alge si peste stricat, usor dulceag. Yummy!

Dar, pentru cei curajosi si perseverenti, zeii mai si zambesc, chiar daca cateodata la misto. Incet, incet, mai trece o zi, mai trece o saptamana si incepi sa intelegi. La un moment dat chiar ti se pare ca esti acolo. La un moment dat - si voi crea acest moment serios in cadrul acestui post scris cu usoara ironie - devine magic. Nu mai auzi nimic in jur, zmeul chiar e prietenul tau bun, auzi vantul, gasesti placa fara sa te impiedici, standa e stanga si dreapta e dreapta si te ridici. Zambesti, esti acolo, conectat cu tine si cu vantul, si, chiar daca nu mergi mai mult de 3 metri pe placa, intelegi cum O SA FIE.

La cai

De curand am aflat de ce caii de cursa stau cu o capra in boxa. Si ca nu suporta selfie-urile.

Am incercat mai demult sa merg pe cal - asa cum incerc multe lucruri - pentru ca mi se parea o experienta interesanta. N-a iesit ce trebuie; instructorul ne-a dus din prima prin padure si, dupa doua ore de mers, nimic nu mai era placut: nici durerea de spate, nici hurducaielile de pe drum, nici gratarele cu mici de pe traseu. Asa ca am abandonat ideea de a face echitatie, pana acum cateva saptamani.

Imi dau seama ca cineva este un bun profesionist si stie ce face, in general, dupa cat de slab vanzator este. Pe scurt, acest nou instructor mi-a taiat inca de la prima convorbire telefonica orice plan sau cerere de a face o tura prin padure, de a invata mai repede sau mai pe scurtatura. "Vreti sa iesiti pe camp? Nu se poate. Vreti sa faceti mai multe lectii in aceeasi zi? Nu prea multe, ca obosim caii." Mi-a castigat increderea imediat.

Iata-ma, asadar, bajbaind pe la km 56 de pe autostrada spre Pitesti, prin parcarea unui restaurant, catre un sat din apropiere, in cautarea locului de antrenament. Gasesc casa si omul, intru in curte. Caii stau intr-un grajd prin care zboara randunici; vreo 7-8 pui de Malinois incep sa fac un zgomot asurzitor cand intru. Caii, in schimb, sunt imperturbabili. Si superbi.

Cat timp dureaza pregatirea calului cu care fac prima lectie, ma apropii de unul dintre ceilalti. Il mangai pe cap, este incredibil de frumos. Fac o mare greseala... dupa asta, efectiv nu mai reusesc sa scap de el. Ma impinge cu botul, ma apuca de haine si de cap, aproape ca iese din boxa. Vrea sa fie mangaiat, rasfatat, isi pune capul pe umarul meu, ma trage de urechi, de par, de ce apuca. Proprietarii se distreaza: "Are o personalitate mai ciudata, nu poate sa stea singur. Ai vazut ce are in boxa?"

Ma uit; dinauntru ma priveste imperturbabila o capra alba, asezata intr-un colt unde mesteca niste frunze, complet indiferenta la agitatia calului. "Sunt cei mai buni prieteni. Cand scoatem calul la expozitie, luam si capra. Odata a atacat-o un tap, calul a sarit in apararea ei" imi zice doamna razand. Imi place atat de mult calutul asta ca nu ma pot opri sa nu ma joc cu el, sunt chiar putin ingrijorata de cel cu care urmeaza sa fac lectia, martor la scenele mele de afectiune - sper ca nu are sentimente de gelozie si da cu mine din sa...

N-a dat. A avut mai multa minte decat atat. Inainte sa plec, ma duc din nou in grajd sa ma mai joc putin cu prietenul meu. Bucurie mare... Hai sa fac si un selfie. Scot telefonul, bag cateva cadre, calutul se uita si el, iar ma trage de cap, de par. Stai putin, gata. Cand ma intorc, ia-l de unde nu-i. Plecase de tot. Cheama-l, nu vine. Mangaie-l, nu sta. Ma aplec spre boxa, calul se duce in spate. Ma uit spre el si il strig.

Din colt, capra ma priveste cu indulgenta resemnata.

Spatiu de trecere

Cele trei usi care inchid holul micut din zona de asteptare de la terapie intensiva se izbesc continuu de pereti, in tandem. In mai putin de 3 mp, se intra in cladire, se iese de la terapie intensiva catre zona de consultatii si invers, se sta in asteptare pe 3 scaune inghesuite la perete si, pentru cei ce primesc acces in zona securizata, se distribuie halate si echipamente de protectie de la un tonomat, amplasat si el in spatiul celor 3 metri patrati.

Ma ridic de pe unul din cele trei scaune, fiindca deja asteptarea jos e mai obositoare decat statul in picioare, si ma reazem de tonomatul de halate. Privesc oamenii ... asistenta cu halat scurt si fara fusta care deschide usa doctorului "Haaideeti, sa imi puneti si mie o parafa", zambeste larg si apoi il insoteste in miscari de dans, de parca tocmai a intrat in restaurant si lautarii ii canta "Nu e nas ca nasul mare", muulti doctori, tanti ce cara tavi si saci cu tifoane, un nene care vorbeste incontinuu, dandu-ne stirile cu ce i s-a mai intamplat sotiei lui internata un etaj mai sus.

In toata invalmaseala, un cuplu in varsta sta deoparte; el, rezemat cu spatele de perete, o mangaie usor pe mana si ii sopteste din cand in cand doamnei ceva la ureche. Par linistiti. Geanta mea era inca pe scaunul de pe care ma ridicasem.
- Vreti sa luati un loc? ii spun doamnei, si imi ridic laptopul greu
- Multumesc, nu, nu mai am rabdare.

Incepu sa se miste, usor agitata.
- Este incredibil, imi zise. In tot spitalul nu reusesc sa imi gaseasca CD-ul cu rezultatele de la computer tomograf. Vreau sa imi tin singura dosarul bolii, sa am toate documentele intr-un loc, iar ei au reusit sa il piarda. Ce dezorganizare!... Cum sa ai incredere ca te trateaza bine daca ei pierd analizele?
- O sa il gaseasca, zic. Oricum, analizele ar trebui sa fie si in sistemul IT si sa va poata face alta copie, daca aveti nevoie.
- Nu stiu, zice. De o ora stam aici. Si nu asa vreau sa imi petrec timpul care mi-a ramas... Cand esti in stadiul 4, ma gandesc sa renunt si sa nu mai fac niciun fel de tratament. Azi am aflat, zise.

Ma uit spre ea, parea atat de impacata, senina chiar. Era usor nervoasa din cauza CD-ului, in rest nimic din comportamentul ei nu parea sa arate ca aflase cu doua ore in urma ca mai are doua luni de trait.

- Am mai avut cazuri in familie, si stiu cat e de greu tuturor, mai ales celui bolnav. Si nu pot face asta fiului meu... Oricum, mai multe zile decat vrea Dumnezeu sa iti dea, nu ai. Prefer o trecere demna si scurta decat un chin, ca sa ma agat de viata. Dar familia insista... Vreau doar CD-ul, ca sa pot pleca acasa.

Ma uit spre ea, aproape ca zambeste. Ma gandesc la ce mi-a zis despre fiul ei si imi vine sa ii zic cat de mult a insemnat faptul ca am reusit sa petrec inca un an alaturi de mama mea, inainte sa se duca. Nu stiu cum sa ii zic, ca sa nu para deplasat si ciudat, intre toti oamenii de acolo.

- Vrei tu sa trec prin asta in fiecare saptamana? zise catre sotul ei; iar el, tusind ca sa isi mascheze tremurul vocii, raspunse ceva care nu avea prea mult sens.

Ma indrept de spate si ma pregatesc sa ii spun ce aveam in minte, cand apare doctorul.
 - Haideti ca a reusit sa vi-l gaseasca.

Au plecat repede, ca si cum fusesera eliberati dintr-o zona de retentie, de carantina. Ca dintr-o gara de tranzit, suspendata in timp, in cei 3 metri de spatiu de trecere dintre lumi.

Cu capul in nori

Ati fost vreodata pe un drum necunoscut, si deodata nu mai gasesti destinatia asa ca setezi GPS-ul sa te scoata repede undeva - preferabil la autostrada - iar el iti raspunde cu un drum micut, transparent, marcat cu doua liniute, un amarat de drum fata de celelalte drumuri de pe harta, vizibile si colorate frumos cu galben sau cu verde? ... nu te grabi sa intri pe drumul ala. Nu intotdeauna precum in cer satelitii vad lumea, asa-i si pe pamant.

A doua zi a calatoriei noastre catre casa trecea pe langa un loc pe care vroiam sa il vad neaparat. Genul ala de loc din top destinatii turistice, cu care primesti poza cu fwd pe email si pe care il pui in Pinterest in board-ul 'De vazut in viata asta'.

Riomaggiore, Cinque Terre, Italy

"Trecea pe langa" e destul de mult spus, pentru ca poza de mai sus este a unui orasel pescaresc izolat, situat intr-un grupulet de cinci asezari (Cinque Terre) aflate la curba de vest a cizmei Italiei, la o distanta apreciabila de civilizatie. Cred ca mult timp acolo nu s a ajuns decat cu barca.

Am iesit de pe autostrada si am luat la rand serpentinele de pe coasta, am mers ce am mers si deodata brusc, ceata.  Mai tarziu ne-am dat seama ca nu era ceata, ci nori. Urcasem pe creasta, pe un drum destul de ingust si cu vizibilitate zero. GPS-ul isi facea insa treaba si tinea drumul inainte catre Riomaggiore. Am continuat, dar ne mai scazuse entuziasmul... Peisaj ioc de la ceata, viteza redusa, opriri din cauza reparatiilor la drum. Ajungem la o intersectie in care toate drumurile erau inchise. La nici 10 km de Riomaggiore, drumul era blocat, fara nicio ruta ocolitoare ..

Ce putea sa fie mai rau?

Pai, de exemplu, putea sa inceapa o ploaie torentiala. La comanda 'Scoate-ne naibii de aici catre autostrada, vaffanculo Riomaggiore', GPS-ul ne-a dat singura varianta un drumulet amarat, slabanog, ce abia se vedea in harta. Am luat-o pe acolo.. Drumuletul a luat-o voios prin munte, a renuntat la un sens de mers, s-a transformat intr-o cararuie pietruita pe sub crengile padurii si, la un moment dat, s-a rupt de tot din cauza suvoiului care se scurgea de pe pietrele din dreapta spre prapastia din stanga.

Nu aveam loc sa ne intoarcem, iar inainte nu stiam ce urmeaza. Slava domnului ca a urmat o masina din sens invers, cu doua femei care treceau muntele, razand si parand ca se distreaza teribil de situatie.  "Alte nebune" am zis cu mama, si am rasuflat usurate..

Tine distanta si mainile pe volan!

- Gabi, ma lasi in pace sa conduc? Nu mai imi tot spune ce sa fac! Ce, eu iti fac tie observatii despre cum conduci?
- Mama, te rog tine ambele maini pe volan! Masina trebuie sa aiba stabilitate si sa ai control! Instructorul ala care ti-a zis sa conduci cu o singura mana este un idiot! Trebuie sa poti merge asa in caz de urgenta, dar nu sa fie stil de condus!...

De cand am facut dauna totala cu masina, acum trei ani, fiindca o mana isi rezema cotul pe geam iar cealalta cauta intr-o doara niste fructe confiate intr-o punga langa schimbator, tin ambele maini pe volan si atunci cand trec prin zona cu limitare de viteza la 30. Cotul imi intepeneste, bratele ma dor si umerii mi se blocheaza din cand in cand, dar mainile imi raman punctuale, si nu intarzie dincolo de ora 10 si 10.

Ieri, fiindca m-a apucat un somn teribil in timp ce conduceam - nu adorm decat pe la 3 noaptea iar in loc de espresso strong am apasat cafe late la aparat - a trebuit sa o las pe mama sa conduca. Cand vad insa cum mana dreapta ii intarzie mai mult de 5 secunde pe schimbator, ezitand intre a treia si a patra in timp ce trecem pe langa un tir, soseaua e umeda si masina serpuieste imperceptibil, somnul meu se duce. Iar faptul ca repet obsesiv "tine mainile pe volan" nu ajuta situatia.

- Mama, nu inteleg de ce te superi. Eu, dupa ce mi-ai tocat creierii sa tin distanta fata de cel din fata, ce am facut? Am tinut distanta, ca asa te simti bine si fiindca asa e sigur.

Mama tace. Acum 5 ani, lovise usor spatele masinii din fata cand conducea propria masina. Parte fiindca nu tinuse distanta si parte fiindca franele Peugeot-ului ei fusesera la fel de eficiente sa opreasca rotile ca si armata franceza sa opreasca invazia germana. De atunci, "tine distanta" era regula nr 1 in condus si cuvant de ordine in excursia noastra impreuna.

- Mah, da nu se mai termina tunelul asta?.. adauga dupa cateva secunde.

Azi mama a trecut Alpii catre Elvetia conducand pe serpentine, cu ambele maini pe volanul masinutei mele burdusite cu haine, pantofi, borcane goale de la muraturile trimise de cumnate, cadouri pentru acasa plus doi cozonaci de la doamna care ne-a tinut in gazda vreo trei luni. Ne intoarcem acasa.

Pedro in Asia

Inca un video din memorabila excursie de la inceputul anului. De data asta, personaj principal este Pedro, pentru care cele doua saptamani au fost doar inceputul aventurii :)

O seara de vara in Nurnberg

Azi a trebuit sa ma duc sa iau un medicament de la farmacie. Si fiindca e un medicament mai special, o singura farmacie in tot Nurnbergul il are. Evident, m-am ratacit putin in drum spre locul cu pricina. Nu-i nimic, am avut ocazia sa vad cum se umple de viata inainte de weekend un oras pe care l-am crezut aproape pustiu pana de curand.

Cum o zgarietura pe portiera m-a salvat dintr-un accident de masina

De vreo sase saptamani de cand stau prin Germania, incerc sa nu imi scape, din greseala sau din obisnuinta, vreo urma de obicei prost castigat dupa ani de zile traiti pe malurile dambovitene. Parchez numai in locurile marcate, nu merg nici cu 10 km peste viteza legala, nu claxonez la stop nici daca se face rosu din nou si cel din fata nu se misca, nu scartai scaune in bucatarie si nu sforai noapte de frica sa nu deranjez vecinii.

Asa ca nu mica mi-a fost mirarea si indignarea cand azi de dimineata mi-am gasit masina zgariata gros cu cheia "ca pe-acasa", desi nu gresisem nici primariei nici vreunui proprietar al locului unde parcasem! Spus pe bune, cum de au fost ATAT DE MAGARI??! In tara asta unde si iarba creste in pozitie de drepti si in care fiecare mamaie iesita cu catzelul la plimbare se crede politist comunitar, in care toata lumea respecta regulile si se comporta civilizat, cine mai da cu cheia pe masina ca-n Drumul Taberii??

In fine, cu greu mi-au trecut nervii... De fapt nu mi-au trecut tot drumul pana la supermarket, ceea ce ma aduce catre ideea din titlu.

Ce s-a intamplat?

Stateam la stop in spatele unei masini si inca uram de bine in gand celui care imi facuse bucata mai devreme. Se face verde iar duba din fata se pune in miscare cu greu, parca in reluare. Atunci scot capul pe geam in stanga, sa mai vad odata cum arata zgariala. Urat, urat! Insa atunci cand ma uit, vad cum din fata vine tare un BMW care vrea sa faca stanga. Hait, zic! Trag de volan dreapta, taman la timp ca sa evit sa intru in spatele dubei din fata care se propteste zdravan in masina care vine din fata.

Inghit in sec si, dupa ce vad ca oamenii din masini sunt ok, merg mai departe... si nu pot sa nu ma gandesc ca daca nu era zgarietura aia, nu m-as fi uitat spre stanga in fata, nu as fi vazut masina si acum faceam cunostinta cu sistemul de ordine si protectie nemtesc.

Poate ca e adevarat ce se spune si cateodata micile neplaceri sa intampla doar ca sa te scoata din fata unor mari necazuri...

Add caption

Too sexy ...!

Ultimul video pe care l-am facut o are ca personaj principal pe sora-mea. Desi a fost filmat in vacanta din Asia, au fost atat de multe filmulete puse cap la cap, ca montajul final a fost ceva diferit, mai mult decat un film de vacanta.

Cum strica marketingul lumea si cum are o sansa sa o repare la loc

Daca e o discutie care sa ma prinda serios, atunci hai sa vorbim despre cum ar fi traim o viata "verde", intr-o lume "verde". Asa-i ca suna boring? Pun pariu ca da!

Ecologia, ideea de green si bio nu sunt branduri sexy absolut deloc. Nu le urim, dar nici nu ne atrag prea tare. Nu ne seduc. NU LE CONSUMAM. Nu suficient. Ecologia e o chestie verde pal, usor prafuita, situata intre ideea de medicament pe care ne-o dau produsele organice de la margine de raft si cea de "obligatie" care ne mustreaza (pentru un moment foarte scurt) constiinta cand mai auzim de vreun ONG care planteaza copaci.

O discutie despre ecologie ? Come on... hai mai bine sa vedem ce e cu nunta regala si rochia de mireasa a viitoarei regine, castigatorii de la "Romanii au talent" sau cine cu cine se mai imparte si desparte prin Romania. Din vina marketingului, acest blestem al consumerismului care ne face sa cumparam toate brandurile si produsele posibile si imposibile, ecologia e o fata batrana care nu atrage pe nimeni si la care te uiti cu mila.

Ieri am pierdut vreo cinci ore uitandu-ma la poze pe trendhunter.com. Dar nu ma puteam opri, treceam dintr-o serie de fotografii in alta... Erau poze cu obiecte de arta si fashion realizate din deseuri. Cred sincer ca aici e salvarea lumii. Suna melodramatic, dar eu cred ca suntem la punctul de cotitura catre un viitor care arata ca cel din Walle sau catre unul care aduce macar putin cu lumea din Avatar.

Traim niste vremuri.. intermediare. Viitorul unei omeniri destepte, care consuma rational, isi recicleaza deseurile si isi protejeaza mediul ar putea fi unul superb. Si poate incepe cu faptul ca oamenii incep sa ceara si sa CONSUME produse eco friendly. Sa creeze o industrie cu linii de productie care transforma reciclarea in produse de consum de masa.

Arta din obiecte reciclate e un mod prin care marketingul poate incepe sa isi ceara scuze de la natura, fiindca a umplut-o cu obiecte de care oamenii nu au cu adevarat nevoie. E un inceput in a crea produse pe vrei sa le porti nu doar fiindca sunt eco, ci fiindca sunt cool, superbe, incredibile. Cum sunt cele de mai jos.

Genti din centuri de siguranta reciclate

Designeri: Dana & Melanie Harvey

Genti din ambalaje de dulciuri reciclate
Designeri: Marisa Rey  

Lenjerie din cutii de suc reciclate

Designer: Ingrid Goldbloom Bloch

Bijuterii din capace de bere reciclate

Designer: Yaov Kotik

 

Despre social media, cu Chris Brogan si cu specialistii locali

Lucrez la multe evenimente despre social media si PR online. Si foarte aproape unele de altele...  Joi am PR And The Web, prima conferinta digitala despre PR 2.0 si comunicare digitala, martea viitoare Biz lanseaza clasamentul celor mai active branduri in social media din Romania la evenimentul Top Social Brands iar in mai are loc Social Media Summit Sibiu, un forum regional care duce cei mai importanti bloggeri din Romania la o intalnire cu comunitatea online locala. Social Media Summit Sibiu este al patrulea eveniment din aceasta serie regionala, dupa Timisoara, Cluj si Iasi.

Insa cea mai faina intalnire si discutie despre social media am avut-o acum doi ani la LeWeb, cand am discutat cu Chris Brogan, No1 Guru in social media worldwide, autor de bestseller si al blogului No.3 in AdAge Power150 :) Mai jos este inregistrarea interviului de atunci, iar la sfarsit spune ca vrea sa vina si pe la noi. Nu e timpul pierdut, daca gasim un partener care sa inteleaga ce impact pentru online ar avea venirea sa in Romania.

10 Inovatii care vor deveni trenduri in 2011

De curand a aparut numarul 210 al revistei Biz, ce contine un dosar consistent despre inovatie. Inovatia a devenit una dintre liniile editoriale principale ale revistei si a programului de evenimente. In februarie am invitat o echipa de traineri de la laboratorul de research de inovatie TrendONE din Hamburg pentru evenimentul InnovationLab, un eveniment iesit din tiparul clasic de conferinta / panel despre viitorul anilor 2020 in tehnologie, media si business.

A fost, fara partinire, unul dintre cele mai tari evenimente organizate de Biz. Intr-o prezentare spectaculoasa care arata a film sci-fi, trainerul principal Nick Sohnemann a prezentat cum va arata viata noastra de zi cu zi peste 10 ani, cum facem shopping, cum muncim, cum interactionam cu cei din jurul nostru. I-am luat si un interviu lui Nick, care poate fi citit aici.

Mai jos este un feature pe care l-am scris pentru sectiunea de inovatie din Biz 210, material editat cu sprijinul TrendONE:

10 Inovatii ce vor deveni trenduri in 2011

View more presentations from Gabriela Enescu

Schimba locul, schimba perspectiva

Acum cateva zile discutam cu Rodi la o ciorba de fasole diverse filozofii de viata :) Pentru ca nu mai abordasem de mult tema iar ciorba era chiar buna, am ajuns destul de departe cu teoriile. Cea pe care mi-o aduc aminte acum era legata de ideea de cleaning. Adica de a face curatenie. Nu cu mopul, ci cu mintea.

Ideea sustinuta de Rodi era cat este de important sa iti eliberezi mintea de incarcaturi si informatii din trecut, inutile sau chiar daunatoare. Ca pentru a merge mai departe cu viata, catre experiente noi, trebuie sa faci tot posibilul sa dai empty trash bin. Doar asa poti primi experientele noi pe un teren curat si le poti trai asa cum merita, fara judecati de valoare bazate pe trecut, frici sau respingere.

Atunci mi-am adus aminte de o chestie. Am primit cadou de ziua mea un handcam FlipHD supercool, cu care am inregistrat in diverse ocazii momente pe care ulterior le transform cu sarg in video-uri. Dupa ce descarc video-urile din Flip pe Mac, le sterg din memoria camerei. De la un timp insa, imi ramane din ce in ce mai putin timp de inregistrare. Am ajuns, treptat, de la 2 ore spatiu, la 30 min, la 10, la zero. Frustrarea mea era maxima, pentru ca in soft aparea spatiu 8 Giga, insa nimic care sa ii ocupe! Am apelat la cunoscatori, care mi-au recomandat metode diverse de recuperare a spatiului de la citit link-urile producatorului la chestii mai kinky cum ar fi restartarea consecutiva de 8 ori a camerei. Evident, nu a mers nimic.

Pana cand, intr-o zi, cand mi-am exprimat frustrarea cu voce tare pe la birou, s-a oferit un coleg sa se uite la soft-ul camerei pe calculatorul lui. Un PC. Si acolo, surpriza, ditamai trash bin-ul plin cu 8 giga de filmulete facute cu diverse ocazii. Care era invizibil pe Mac. Un empty trash bin rapid imi face loc pentru inca 2 ore de inregistrari experiente noi :)

Concluzia? Pentru a "curata hardul" si scapa de probleme, trebuie intai sa le poti identifica. Si, ca sa le poti identifica, este necesar cateodata sa te afli in alt loc decat in cel in care le-ai creat.

De ce nu o sa mestec guma in Singapore

Ieri faceam un mic research inainte de excursia mea din Asia, care se apropie. Si cum prima destinatie e Singapore, am inceput cu asta. Citesc despre cat de bine le merge, cat sunt de civilizati si unde sa mananc o ciorba traditionala. Deodata, imi apare in fata fraza:

"... contrary to what has sometimes been misreported, the use or importation of chewing gum is subject only to fines; it is not and has never been a caneable offence"

Aproape ca-mi inghit guma de mestecat. Say whaaat??.. "A caneable offence" inseamna infractiune care se pedepseste cu bataie in spatiu public si care, lucky me!, nu se aplica daca te prind ca mesteci guma pe strada.  Citesc - si ma crucesc - despre contradictiile unei tari aflate in topul celor mai dezvoltate economii din lume in care pedepsele corporale publice sunt aplicate ca regula in inchisori, armata si scoli. Well, se pare ca esti pasibil de pedeapsa cu bataie - nu oricum, cu nuiaua de ratan - pentru o serie de peste 40 de infractiuni care variaza de la viol si jaf la vandalism si prelungirea sederii dupa data de expirare a vizei... Clar ca dupa 3 zile n-or sa mai vada din mine decat praful in urma trenului pe care il iau spre Kuala Lumpur!..

Invat sa fac video

Ma gandesc cateodata la cum si de ce (mai) invatam. Ma refer in special la cei care au iesit deja din sistemele formale de pregatire si educatie. O facem sa castigam mai multi bani? Sa avansam in cariera? Sa devenim sau sa parem mai destepti? Pur si simplu ca sa stim mai mult?

Am un prieten care stie (aproape) orice. Memoria lui ma uluieste. Isi aduce aminte cu usurinta principii din fizica, formule de chimie pe care le-a invatat acum 20 de ani si face legatura intre ele si ce se intampla in viata de zi cu zi. Nu lucreaza in ceva domeniu stiintific. Poate cita oricand carti, stie date si evenimente istorice la fel de repede cum enunta la cerere principii de management sau de filosofie corporatista.  Omul e o enciclopedie ambulanta. Pur si simplu, stie.

La mine, din momentul in care nu mai folosesc informatiile invatate, acestea trec in memoria de rezerva. Stiu ca as putea sa invat doar pentru ideea de a sti, dar dupa ce am trecut prin liceu si facultate in sistemul nostru de educatie tip "memorizeaza si reda", mi-am cam incheiat exercitiile mentale lipsite de aplicatie practica.

Acum invat lucruri noi pentru ca ma ajuta sa imi ating anumite obiective, concrete si masurabile. Spre exemplu, sa invat sa fac video. Am avut o prima incercare - cea de mai jos - cu iMovie. Dar, vorba cuiva, mai e mult pana departe.  Anyways, vreau sa invat video pentru ca acesta, spre deosebire de text sau foto, reda in mod dinamic experientele care, atunci cand s-au intamplat, au fost dinamice. Am inceput cu vacanta din Egipt de anul trecut.  Urmatorul video, asa cum se anunta cel mai repede, va fi cel cu vacanta din Asia care incepe in 10 zile.

Vacanta in Egipt from Gabriela Enescu on Vimeo.

PS Ceea ce vedeti la secunda 20 este Min, Zeul Fertilitatii, care apare peste tot in Egipt :)
PPS Pe masura ce voi gasi resurse interesante pentru video-editing, voi reveni pe blog cu o lista a acestora. 

Uzinele Faur, de la industrie la hub de antreprenoriat social

Ce inseamna sa fii erou? Inseamna sa zbori, sa creezi electricitate cu mainile, sa calatoresti in timp, sa curbezi spatiul, sa ghicesti gandurile altora si sa te regenerezi complet daca se intampla sa cazi de pe o cladire cu 20 de etaje. Sau, cel putin, asa am vazut eu in Heroes. Cool show, btw. Mai ales prima serie.
 
Dar daca, de fapt, inseamna sa fii o fiinta absolut normala, care nu salveaza lumea de baietii rai ci ii re-aduce in societate?

Acum ceva timp coboram din taxi impreuna cu un prieten la uzinele Faur, undeva la capatul Bucurestiului, pentru o vizita la un atelier unde fusesem invitati de o cunostinta comuna. Dupa cateva minute de cautari printre halele Faur - care este monument istoric, apropo - ajungem la o hala rosie cu ferestre inguste. Vizitam Ateliere fara Frontiere, despre care la momentul respectiv nu stim prea multe.

Intram intr-o sala de conferinta. Sau asa presupun, dupa scaunele si masa din mijloc, televizorul din colt si panourile publicitare de carton de langa usa. Un om iese din sala, muscand in graba din sandwich.

Un motiv pentru care nu mi-am luat iPhone

Parca e prea...simplu de folosit. Meet the iPhone, noua jucarie a ... cunoscatorilor:

Ma intreb ce joaca baietii?... Jocul ala cu pescuitul? Filmul e facut in aeroport acum cateva zile, cand asteptam avionul de Barcelona.

Lectura usoara pentru o criza grea

"Awake, arise, and assert yourself, you dreamers of the world. Your star is now in the ascendency. The world depression brought the opportunity you have been waiting for. It taught people humility, tolerance, and open-mindedness. The world is filled with an abundance of OPPORTUNITY which the dreamers of the past never knew."

Asta ne zice Napoleon Hill in a sa "Think and Grow Rich", un clasic al cartilor de personal development ce a stat la baza unei intregi literaturi de self improvement si mai tarziu a filosofiei New Thought. Cartea e realizata pe baza unui studiu de 25 de ani al autorului asupra a 500 dintre cei mai bogati oameni din lume, cu care avea legaturi apropiate si condenseaza 13 principii de baza ale filosofiei succesului.

Desi legile eterice la care face referinta pot fi interpretate drept o iluzie creata prin conexiunea dintre incredere in sine, succes si perceptie sau altfel spus, efectul placebo, cele 13 principii ale succesului la care face referinta sunt, foarte interesant, direct aplicabile realitatii de azi.  Cartea a fost publicata in 1937, in timpul Marii Crize si de atunci a vandut 60 milioane de copii in peste 50 de ani, devenind una dintre cele mai bine vadute carti din toate timpurile. Poate fi downloadata free (este deja in patrimoniul mondial) in format pdf sau audio.

Oameni care traiesc din pasiune

Am terminat articolul din Biz cu meseriasii care stiu sa isi traiasca viata cu si din pasiune. Pe rand, Tim Feriss, promotorul termenului de lifestyle design si romanii Alex Gavan, Alin Totorean, Christian Tirtirau si Bradut Florescu. Articolul apare in numarul 200 al revistei Biz. Cel care a fost facut in 48h la mall.

58 61 pasiune

View more presentations from RevistaBiz.

Cum sa faci 33 de ani. Si sa supravietuiesti incercarii.

Azi fac 33 de ani iar ziua se anunta a fi una normala. Nu a fost. A inceput extraordinar inca de dimineata, cand am coborat in parcare doar ca sa nu imi gasesc - din nou - oglinzile retrovizoare. Lipseste cea din aripa stanga. In drum spre birou era sa intru intr-un Mercedes.

A continuat la fel de misto cand au aparut pe rand multe picatele chinezesti dintr-o mare de stres si tensiune generala. De exemplu, un email de 2 lei de la un nene cu mania persecutiei. Sunt si de-astia. Sau, o propunere de parteneriat media pentru un proiect pe care il discutasem in cu totul alte conditii. Schimbarea e esenta vietii.

Evident, clubul cu muzica faina unde vroiam sa imi fac rezervare pentru party maine e inchis in perioada verii... doar asa fac toate cluburile cu muzica faina, se inchid. Am gasit in graba o terasa si am anuntat-o la amici. Au fost incantati. Primul feedback: e b@$!ta si greu de gasit. Am de schimbat terasa si loc de party, respectiv am ce sa fac in restul zilei de azi.

Am primit in schimb telefoane de la oameni dragi. Fiecare m-au facut sa zambesc putin si imi pare rau daca le-am parut mai putin entuziasmata decat cere in mod normal ocazia. Am primit multe mesaje pe wall in facebook... un semn trebuie sa schim raportul dintre fullconnection la internet si live action. Azi invat o multime de lucruri!

Nu am primit telefon de la alti oameni, care imi raman totusi dragi. Cu alta ocazie, baieti si fete! Cam atat, pana acum. Dar ziua nu s-a terminat inca. Am ora de sport :) Poate am totusi noroc si raman cu picioarele intregi.

Hai la multi ani!