Cand intri pe strada ce duce spre British Museum, cel mai puternic impact il are mirosul de carnati prajiti (cu ceapa, si ketch-up si mustar, pe care ti le pui singur) care se vand la o taraba de metal in stanga intrarii principale la muzeu, cum te uiti dinspre Starbucks, de pe trotuarul de vizavi. Acolo m-am oprit sa mananc, fiindca, la naiba, chiar miros bine si in plus mi-era foame :). Dupa ce am cerut "one sausage please", vanzatorul ma intreaba de unde sunt fiindca accentul i se parea cunoscut. "I am from Romania", " Hey, I am from Bulgaria! Ceapa?" In 10 minute cat mi-a luat sa mananc hotdog-ul (e destul de mare) aflu cum l-a parasit nevasta, cum i-a vandut apartamentul dupa ce a plecat din Romania acum 6 ani, cum ca ea l-ar vrea inapoi, el o mai iubeste, dar nu, l-a facut sa sufere prea mult, cum vrea sa se intaorca totusi acasa si sa-si faca o casa la Nisipurile de Aur, ca sa stea mai mult timp cu fata lui, care are 16 ani, e frumoasa, si " She has your height, but maybe with 4 cm shorter".
In aceeasi zi, ma intalnesc cu o fosta colega (care sta in Londra de 2 ani) si la o plimbare prin Leicester Square, imi spune cum cel mai bun prieten pe care il are in Londra, englez, i-a spus saptamana trecuta ca are un frate si o boala foarte grava la coloana, dar ca oricum astea nu sunt lucruri importante, spre deosebire de probleme administrative ale sistemului de sanatate britanic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu