marți, 27 iulie 2010

Un motiv pentru care nu mi-am luat iPhone

Parca e prea...simplu de folosit. Meet the iPhone, noua jucarie a ... cunoscatorilor:

video

Ma intreb ce joaca baietii?... Jocul ala cu pescuitul? Filmul e facut in aeroport acum cateva zile, cand asteptam avionul de Barcelona.


luni, 19 iulie 2010

Lectura usoara pentru o criza grea

"Awake, arise, and assert yourself, you dreamers of the world. Your star is now in the ascendency. The world depression brought the opportunity you have been waiting for. It taught people humility, tolerance, and open-mindedness. The world is filled with an abundance of OPPORTUNITY which the dreamers of the past never knew."

Asta ne zice Napoleon Hill in a sa "Think and Grow Rich", un clasic al cartilor de personal development ce a stat la baza unei intregi literaturi de self improvement si mai tarziu a filosofiei New Thought. Cartea e realizata pe baza unui studiu de 25 de ani al autorului asupra a 500 dintre cei mai bogati oameni din lume, cu care avea legaturi apropiate si condenseaza 13 principii de baza ale filosofiei succesului.

Desi legile eterice la care face referinta pot fi interpretate drept o iluzie creata prin conexiunea dintre incredere in sine, succes si perceptie sau altfel spus, efectul placebo, cele 13 principii ale succesului la care face referinta sunt, foarte interesant, direct aplicabile realitatii de azi.  Cartea a fost publicata in 1937, in timpul Marii Crize si de atunci a vandut 60 milioane de copii in peste 50 de ani, devenind una dintre cele mai bine vadute carti din toate timpurile. Poate fi downloadata free (este deja in patrimoniul mondial) in format pdf sau audio.

vineri, 9 iulie 2010

Oameni care traiesc din pasiune

Am terminat articolul din Biz cu meseriasii care stiu sa isi traiasca viata cu si din pasiune. Pe rand, Tim Feriss, promotorul termenului de lifestyle design si romanii Alex Gavan, Alin Totorean, Christian Tirtirau si Bradut Florescu. Articolul apare in numarul 200 al revistei Biz. Cel care a fost facut in 48h la mall.

miercuri, 16 iunie 2010

Cum sa faci 33 de ani. Si sa supravietuiesti incercarii.

Azi fac 33 de ani iar ziua se anunta a fi una normala. Nu a fost. A inceput extraordinar inca de dimineata, cand am coborat in parcare doar ca sa nu imi gasesc - din nou - oglinzile retrovizoare. Lipseste cea din aripa stanga. In drum spre birou era sa intru intr-un Mercedes.

A continuat la fel de misto cand au aparut pe rand multe picatele chinezesti dintr-o mare de stres si tensiune generala. De exemplu, un email de 2 lei de la un nene cu mania persecutiei. Sunt si de-astia. Sau, o propunere de parteneriat media pentru un proiect pe care il discutasem in cu totul alte conditii. Schimbarea e esenta vietii.

Evident, clubul cu muzica faina unde vroiam sa imi fac rezervare pentru party maine e inchis in perioada verii... doar asa fac toate cluburile cu muzica faina, se inchid. Am gasit in graba o terasa si am anuntat-o la amici. Au fost incantati. Primul feedback: e b@$!ta si greu de gasit. Am de schimbat terasa si loc de party, respectiv am ce sa fac in restul zilei de azi.

Am primit in schimb telefoane de la oameni dragi. Fiecare m-au facut sa zambesc putin si imi pare rau daca le-am parut mai putin entuziasmata decat cere in mod normal ocazia. Am primit multe mesaje pe wall in facebook... un semn trebuie sa schim raportul dintre fullconnection la internet si live action. Azi invat o multime de lucruri!

Nu am primit telefon de la alti oameni, care imi raman totusi dragi. Cu alta ocazie, baieti si fete! Cam atat, pana acum. Dar ziua nu s-a terminat inca. Am ora de sport :) Poate am totusi noroc si raman cu picioarele intregi.

Hai la multi ani!

luni, 17 mai 2010

Cum sa traiesti din pasiune

Fac research pentru un articol (care va fi foarte fain :) ) si pe care o sa il public in Biz, daca o sa le placa editorilor. Pana una alta, mie imi place foarte mult perioada de research. Este surprinzatoare, si ca toate lucrurile noi - pe care nu le fac in fiecare zi - imi da un plus de energie. Si ideea ca trebuie sa fac zilnic ceva nou.

De exemplu ...

Acum o saptamana stateam la calculator, la birou. Faceam ce fac de obicei, sar de la un tab la altul pe Firefox. Cand deodata, ping! imi scrie Christian T. pe Facebook. Christian Tirtirau este unul dintre cei despre care scriu in articol. Este canadian de origine romana si timp de ani buni a lucrat in corporatie multinationala in Suedia unde a ajuns repede si bine in pozitii de top management. Pana cand, la un moment dat a plecat. Pe ocean. Cu iahtul. Ca sa strabata marile lumii asa cum faceau vikingii... Si asta face asta de vreo 20 ani.

In timp ce eu scriu in birou, aflu din chat ca el sta acum pe malul oceanului, in barul lui de pe o plaja din Namibia si priveste cum intra regatele in port. Not too bad... Sau, mai tarziu, imi zice cate putin despre traversarea Atlanticului in februarie pe furtuna de 10 grade, despre cum a dormit la marginea craterului unui vulcanul langa un trib de canibali si despre expeditia din Vanuatu impreuna cu fratele sau.

In alta zi, primesc e-mail de la Alin Totorean, alt erou al povestii. Scria cu multe puncte de suspensie, de parca una-doua i se inchidea calculatorul. De fapt i se lua curentul cu totul, in singurul computer cu acces la internet pe o raza de 200 de km de unde era. Alin imi scria dintr-un sat din Etiopia, unde isi incheia ultima expeditie.

Vinerea trecuta l-am cunoscut personal - m-am intalnit si am ascultat vreo 5 ore niste povesti incredibile.... Cea mai soft a fost despre cum l-a muscat un sarpe veninos in India de picior si cum s-a doftoricit singur, fara sa intrerupa filmarile, deoarece avea de terminat un proiect in care filma viata salbatica din India pentru o televiziune din Timisoara... Iar cea mai tare faza a fost cand au venit sa il recupereze cu elicopterul din desertul Australiei. Dupa ce se tarase in genunchi 3 zile fara apa si semnal la telefonul prin satelit. Cum s-a salvat? Traiasca Vodafone!... In a treia zi, a gasit semnal doar la aceasta retea in desert, dupa ce telefoanele profesioniste o dadusera in bara. Ma intreb daca Vodafone stie ce oportunitate de PR a fost acolo. La intoarcerea lui, 50 de ziare si Tv-uri au scris despre expeditia in desert la conferinta de presa. :)

Pe Alex Gavan il stie toata lumea.. Si el apare in articol. Tocmai i-am vazut 3 filme de pe Facebook in care comenteaza  cu respiratia intretaiata momentul cand atinge varful a 3 optmiari din Everest :) Il stiu pe Alex de cand eram la marketing la revista Biz si el in Aiesec unde facea PR pentru organizatie. Si atunci, ca si acum, i-am admirat perseverenta :)

Ce au in comun oamenii acestia si de ce apar in Biz ? Toti trei (plus Dumitru care face proiectul ARCA) isi bazeaza existenta pe pasiune si din acest motiv au un grad de libertate care pare inaccesibil oamenilor cu o viata normala. Au iesit din sistem, din care au facut parte la un moment dat. Sunt in afara si, cumva, deasupra lui. Au reusit sa isi gaseasca surse de finantare care sa le intretina pasiunea. Ca sa poata trai din ea. Si sunt exponentii unui trend, numit potentialism, care incepe sa se manifeste timid si in Romania de ceva vreme.

Articolul a pornit de la un interviu exclusiv cu Tim Feriss, autorul bestseller-ului 4HourWorkWeek si cel care a introdus termenul de lifestyle design. La acesta am vrut sa adaug oameni cunoscuti, din Romania, care mi se pare ca se regasesc ca poveste personala in acest pattern. Si ce am gasit mi s-a parut FOARTE FOARTE fain. Hope u enjoy the article..

Weekend la Busteni.

La 3 dupa-amiaza, sambata, dupa ce ma trezisem in mod relaxat din cheful de cu o seara inainte, trimit 5 sms-uri la cinci prieteni 'dam o tura la munte?'. Cum ma asteptam, Rodi si Ioana zic da in maxim 3 secunde de cand pleaca mesajul. In 2 ore suntem in drum spre munte, cu un micro bagaj pentru o noapte la Busteni. Ne-am cazat la Cabana Diham, un loc absolut recomandabil, mai ales cand pleci fara sa iti faci minimul de pregatiri, asteptari sau rezervari pentru seara respectiva. Si mai ales pentru ca au o saramura de crap pe care am terminat-o fara sa vorbesc prea mult din momentul cand au adus-o, si o ciorba in paine foarte interesanta.

In timpul excursiei au fost cateva momente interesante..

Primul a fost sambata seara, cand ne-am "ametit' toate trei a la grande. Seara a inceput cuminte, in restaurantul cabanei, cu dialog ca intre fete in asteptarea mancarii si a vinului. Si s-a terminat cu strigate la 1 noaptea, dupa ce oamenii din resturant dadeau deja cu matura pe sub picioarele noastre. Trei sticle de busuioaca si 3 pachete de tigari s-au topit pe masura ce replicile deveneau tot mai rapide si mai incomode. In vino veritas. Si cum adevarul este de multe ori incomod, am plecat zicandu-ne chestii pe care vroiam de mult sa ni le spunem, doar ca nu avusesem cadrul. Si atata vin. Ne-am impacat totusi in camera, nu am avut incotro, dormeam in acelasi pat..

A doua zi, cu greu m-am convins sa ma ridic la 10 ca sa nu pierd micul dejun. Orice miscare de 2 cm a capului de la linia dreapta o percepeam ca pe un vartej, de aceea cel mai important lucru in dimineata asta mi s-a parut sa pot sa ma uit intr-o singura directie si sa nu ma misc cu mai mult de 10 grade stanga - dreapta.

Dupa ce m-am recules oarecum, am facut o incercare de traseu pe munte. Incercarea insa s-a aratat a fi mult prea grea pentru noi, fiindca ne-am oprit undeva in prima zecime de drum, pe traseul catre cea mai apropiata cabana. Ni s-a parut insa un loc potrivit in care sa ne oprim, sa stam, sa respiram si sa ne uitam la copaci. Cam 20 min. Dupa care am plecat la o manastire, un loc prin care trec cu regulariatate atunci cand ies cu Rodi.

Well, nu mi-a cazut o crenguta de busuioc in cap cum i-a cazut ei cand s-a rugat la o icoana, in schimb mi-a fost atat de frig asteptand sa iasa de la slujbe ca am luat-o la picior inainte. Pe cand iseseam de la manastire nu m-am putut opri sa nu ma gandesc ca harul parintelui de acolo - pentru care ne dusesem in acel loc - nu era atat de mare incat sa faca oamenii cu putin mai buni, astfel incat sa nu isi mai arunce toate gunoaiele menajere pe langa copacii din jurul bisericii. In acet timp Ioana, celalalta prietena, nu se putea abtine sa nu comenteze toate aspectele materiale si materialiste ale locasului, incepand cu cutia cu donatii, pana la jeepul bmw alb care statea chiar la usa bisericii.

Weekendul s-a incheiat cu bine. Am ajuns acasa, cu speranta si incredere ca daca cel putin 1% din gandurile bune ce s-au ridicat in slavi in acest timp se vor implini, vom avea o viata frumoasa.

(acest post este mai vechi, l-am citit de curand in drafturi si m-a amuzat suficient ca sa nu il la sa piara...)

vineri, 26 februarie 2010

Parintii mei sunt cool

Poza de familie, de acum 2 ani si jumatate, la ziua lui tata...

De curand mi-am dat seama nu doar ca parintii mei sunt cool, dar ca trebuie sa scriu despre asta. Amandoi sunt ingineri la baza, de altfel in parcul de la Agronomie s-au si cunoscut, acum treizeci si ceva de ani,  de cand au si ramas impreuna.

De atunci au trecut ani de scoala si de crescut copiii, case ridicate, o afacere de familie pusa pe picioare, multa munca, griji, momente bune si grele, intr-un cuvant, o viata de oameni. Acum au peste cincizeci de ani, continua sa munceasca la firma, casa, in gradina, sa alerge pentru altii mai mult decat pentru ei, sa isi faca griji pentru copii chiar daca acestia sunt mari si ar trebui sa fie de mult la casa lor, sau poate ca tocmai de aceea isi fac griji.

Dincolo de asta insa, mai fac si multe altele... De exemplu, tata, si-a schimbat cu totul regimul de viata de vreo 10 ani, cand s-a si lasat de fumat. Atunci, dupa o angina pectorala, a renuntat la fumat intr-o zi dupa 30 de ani de 3 pachete de Assos pe zi. Acum nu mananca decat mancare organica - motiv pentru care a amenajat un tarc pentru gaini in spatele parcului din fata casei... - bea regulat 2 litri de ceaiuri si apa pe zi iar de curand mi-a zis ca s-a apucat sa faca jogging... Cand mi-a zis asta la telefon, era seara, tocmai facea o alergare usoara in jurul casei si nu am putut sa nu imi inchipui fetele consternate ale babelor din vecini care se uitau la el ca la felul paispe. Nu e un lucru pe care sa il vezi prea des pe stradutele inghesuite care duc la port, intr-un oras cu mai putin de 15.000 de locuitori. Acum caut cursuri de tango pentru tata. Daca se intampla sa stiti o clasa buna, dati-mi de stire...

Maica-mea, in schimb, are alte hobby-uri. Nu face alergare. Miscarea fizica oricum o bifeaza zilnic muncind la gradina / parc unde stie directia exacta de crestere a fiecarui fir de iarba si in care a bagat atatia bani incat si-ar mai fi putut cumpara (cel putin) o masina. Pe langa asta, scrie fictiune. Da, are in lucru un roman la care a terminat primele trei capitole, care asteapta cuminte sa le dau feedback. Vorbim des pe messenger si se gandeste sa isi faca blog. :) Probabil ca ar face senzatie, daca ar pune macar a zecea parte din energia pe care o dedica gradinii.

Da, parintii mei sunt cool. Daca le seman cat de cat, viitorul suna bine.