De curand am aflat de ce caii de cursa stau cu o capra in boxa. Si ca nu suporta selfie-urile.
Am incercat mai demult sa merg pe cal - asa cum incerc multe lucruri - pentru ca mi se parea o experienta interesanta. N-a iesit ce trebuie; instructorul ne-a dus din prima prin padure si, dupa doua ore de mers, nimic nu mai era placut: nici durerea de spate, nici hurducaielile de pe drum, nici gratarele cu mici de pe traseu. Asa ca am abandonat ideea de a face echitatie, pana acum cateva saptamani.
Imi dau seama ca cineva este un bun profesionist si stie ce face, in general, dupa cat de slab vanzator este. Pe scurt, acest nou instructor mi-a taiat inca de la prima convorbire telefonica orice plan sau cerere de a face o tura prin padure, de a invata mai repede sau mai pe scurtatura. "Vreti sa iesiti pe camp? Nu se poate. Vreti sa faceti mai multe lectii in aceeasi zi? Nu prea multe, ca obosim caii." Mi-a castigat increderea imediat.
Iata-ma, asadar, bajbaind pe la km 56 de pe autostrada spre Pitesti, prin parcarea unui restaurant, catre un sat din apropiere, in cautarea locului de antrenament. Gasesc casa si omul, intru in curte. Caii stau intr-un grajd prin care zboara randunici; vreo 7-8 pui de Malinois incep sa fac un zgomot asurzitor cand intru. Caii, in schimb, sunt imperturbabili. Si superbi.
Cat timp dureaza pregatirea calului cu care fac prima lectie, ma apropii de unul dintre ceilalti. Il mangai pe cap, este incredibil de frumos. Fac o mare greseala... dupa asta, efectiv nu mai reusesc sa scap de el. Ma impinge cu botul, ma apuca de haine si de cap, aproape ca iese din boxa. Vrea sa fie mangaiat, rasfatat, isi pune capul pe umarul meu, ma trage de urechi, de par, de ce apuca. Proprietarii se distreaza: "Are o personalitate mai ciudata, nu poate sa stea singur. Ai vazut ce are in boxa?"
Ma uit; dinauntru ma priveste imperturbabila o capra alba, asezata intr-un colt unde mesteca niste frunze, complet indiferenta la agitatia calului. "Sunt cei mai buni prieteni. Cand scoatem calul la expozitie, luam si capra. Odata a atacat-o un tap, calul a sarit in apararea ei" imi zice doamna razand. Imi place atat de mult calutul asta ca nu ma pot opri sa nu ma joc cu el, sunt chiar putin ingrijorata de cel cu care urmeaza sa fac lectia, martor la scenele mele de afectiune - sper ca nu are sentimente de gelozie si da cu mine din sa...
N-a dat. A avut mai multa minte decat atat. Inainte sa plec, ma duc din nou in grajd sa ma mai joc putin cu prietenul meu. Bucurie mare... Hai sa fac si un selfie. Scot telefonul, bag cateva cadre, calutul se uita si el, iar ma trage de cap, de par. Stai putin, gata. Cand ma intorc, ia-l de unde nu-i. Plecase de tot. Cheama-l, nu vine. Mangaie-l, nu sta. Ma aplec spre boxa, calul se duce in spate. Ma uit spre el si il strig.
Din colt, capra ma priveste cu indulgenta resemnata.
Am incercat mai demult sa merg pe cal - asa cum incerc multe lucruri - pentru ca mi se parea o experienta interesanta. N-a iesit ce trebuie; instructorul ne-a dus din prima prin padure si, dupa doua ore de mers, nimic nu mai era placut: nici durerea de spate, nici hurducaielile de pe drum, nici gratarele cu mici de pe traseu. Asa ca am abandonat ideea de a face echitatie, pana acum cateva saptamani.
Imi dau seama ca cineva este un bun profesionist si stie ce face, in general, dupa cat de slab vanzator este. Pe scurt, acest nou instructor mi-a taiat inca de la prima convorbire telefonica orice plan sau cerere de a face o tura prin padure, de a invata mai repede sau mai pe scurtatura. "Vreti sa iesiti pe camp? Nu se poate. Vreti sa faceti mai multe lectii in aceeasi zi? Nu prea multe, ca obosim caii." Mi-a castigat increderea imediat.
Iata-ma, asadar, bajbaind pe la km 56 de pe autostrada spre Pitesti, prin parcarea unui restaurant, catre un sat din apropiere, in cautarea locului de antrenament. Gasesc casa si omul, intru in curte. Caii stau intr-un grajd prin care zboara randunici; vreo 7-8 pui de Malinois incep sa fac un zgomot asurzitor cand intru. Caii, in schimb, sunt imperturbabili. Si superbi.
Cat timp dureaza pregatirea calului cu care fac prima lectie, ma apropii de unul dintre ceilalti. Il mangai pe cap, este incredibil de frumos. Fac o mare greseala... dupa asta, efectiv nu mai reusesc sa scap de el. Ma impinge cu botul, ma apuca de haine si de cap, aproape ca iese din boxa. Vrea sa fie mangaiat, rasfatat, isi pune capul pe umarul meu, ma trage de urechi, de par, de ce apuca. Proprietarii se distreaza: "Are o personalitate mai ciudata, nu poate sa stea singur. Ai vazut ce are in boxa?"
Ma uit; dinauntru ma priveste imperturbabila o capra alba, asezata intr-un colt unde mesteca niste frunze, complet indiferenta la agitatia calului. "Sunt cei mai buni prieteni. Cand scoatem calul la expozitie, luam si capra. Odata a atacat-o un tap, calul a sarit in apararea ei" imi zice doamna razand. Imi place atat de mult calutul asta ca nu ma pot opri sa nu ma joc cu el, sunt chiar putin ingrijorata de cel cu care urmeaza sa fac lectia, martor la scenele mele de afectiune - sper ca nu are sentimente de gelozie si da cu mine din sa...
N-a dat. A avut mai multa minte decat atat. Inainte sa plec, ma duc din nou in grajd sa ma mai joc putin cu prietenul meu. Bucurie mare... Hai sa fac si un selfie. Scot telefonul, bag cateva cadre, calutul se uita si el, iar ma trage de cap, de par. Stai putin, gata. Cand ma intorc, ia-l de unde nu-i. Plecase de tot. Cheama-l, nu vine. Mangaie-l, nu sta. Ma aplec spre boxa, calul se duce in spate. Ma uit spre el si il strig.
Din colt, capra ma priveste cu indulgenta resemnata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu