Cele trei usi care inchid holul micut din zona de asteptare de la terapie intensiva se izbesc continuu de pereti, in tandem. In mai putin de 3 mp, se intra in cladire, se iese de la terapie intensiva catre zona de consultatii si invers, se sta in asteptare pe 3 scaune inghesuite la perete si, pentru cei ce primesc acces in zona securizata, se distribuie halate si echipamente de protectie de la un tonomat, amplasat si el in spatiul celor 3 metri patrati.
Ma ridic de pe unul din cele trei scaune, fiindca deja asteptarea jos e mai obositoare decat statul in picioare, si ma reazem de tonomatul de halate. Privesc oamenii ... asistenta cu halat scurt si fara fusta care deschide usa doctorului "Haaideeti, sa imi puneti si mie o parafa", zambeste larg si apoi il insoteste in miscari de dans, de parca tocmai a intrat in restaurant si lautarii ii canta "Nu e nas ca nasul mare", muulti doctori, tanti ce cara tavi si saci cu tifoane, un nene care vorbeste incontinuu, dandu-ne stirile cu ce i s-a mai intamplat sotiei lui internata un etaj mai sus.
In toata invalmaseala, un cuplu in varsta sta deoparte; el, rezemat cu spatele de perete, o mangaie usor pe mana si ii sopteste din cand in cand doamnei ceva la ureche. Par linistiti. Geanta mea era inca pe scaunul de pe care ma ridicasem.
- Vreti sa luati un loc? ii spun doamnei, si imi ridic laptopul greu
- Multumesc, nu, nu mai am rabdare.
Incepu sa se miste, usor agitata.
- Este incredibil, imi zise. In tot spitalul nu reusesc sa imi gaseasca CD-ul cu rezultatele de la computer tomograf. Vreau sa imi tin singura dosarul bolii, sa am toate documentele intr-un loc, iar ei au reusit sa il piarda. Ce dezorganizare!... Cum sa ai incredere ca te trateaza bine daca ei pierd analizele?
- O sa il gaseasca, zic. Oricum, analizele ar trebui sa fie si in sistemul IT si sa va poata face alta copie, daca aveti nevoie.
- Nu stiu, zice. De o ora stam aici. Si nu asa vreau sa imi petrec timpul care mi-a ramas... Cand esti in stadiul 4, ma gandesc sa renunt si sa nu mai fac niciun fel de tratament. Azi am aflat, zise.
Ma uit spre ea, parea atat de impacata, senina chiar. Era usor nervoasa din cauza CD-ului, in rest nimic din comportamentul ei nu parea sa arate ca aflase cu doua ore in urma ca mai are doua luni de trait.
- Am mai avut cazuri in familie, si stiu cat e de greu tuturor, mai ales celui bolnav. Si nu pot face asta fiului meu... Oricum, mai multe zile decat vrea Dumnezeu sa iti dea, nu ai. Prefer o trecere demna si scurta decat un chin, ca sa ma agat de viata. Dar familia insista... Vreau doar CD-ul, ca sa pot pleca acasa.
Ma uit spre ea, aproape ca zambeste. Ma gandesc la ce mi-a zis despre fiul ei si imi vine sa ii zic cat de mult a insemnat faptul ca am reusit sa petrec inca un an alaturi de mama mea, inainte sa se duca. Nu stiu cum sa ii zic, ca sa nu para deplasat si ciudat, intre toti oamenii de acolo.
- Vrei tu sa trec prin asta in fiecare saptamana? zise catre sotul ei; iar el, tusind ca sa isi mascheze tremurul vocii, raspunse ceva care nu avea prea mult sens.
Ma indrept de spate si ma pregatesc sa ii spun ce aveam in minte, cand apare doctorul.
- Haideti ca a reusit sa vi-l gaseasca.
Au plecat repede, ca si cum fusesera eliberati dintr-o zona de retentie, de carantina. Ca dintr-o gara de tranzit, suspendata in timp, in cei 3 metri de spatiu de trecere dintre lumi.
Ma ridic de pe unul din cele trei scaune, fiindca deja asteptarea jos e mai obositoare decat statul in picioare, si ma reazem de tonomatul de halate. Privesc oamenii ... asistenta cu halat scurt si fara fusta care deschide usa doctorului "Haaideeti, sa imi puneti si mie o parafa", zambeste larg si apoi il insoteste in miscari de dans, de parca tocmai a intrat in restaurant si lautarii ii canta "Nu e nas ca nasul mare", muulti doctori, tanti ce cara tavi si saci cu tifoane, un nene care vorbeste incontinuu, dandu-ne stirile cu ce i s-a mai intamplat sotiei lui internata un etaj mai sus.
In toata invalmaseala, un cuplu in varsta sta deoparte; el, rezemat cu spatele de perete, o mangaie usor pe mana si ii sopteste din cand in cand doamnei ceva la ureche. Par linistiti. Geanta mea era inca pe scaunul de pe care ma ridicasem.
- Vreti sa luati un loc? ii spun doamnei, si imi ridic laptopul greu
- Multumesc, nu, nu mai am rabdare.
Incepu sa se miste, usor agitata.
- Este incredibil, imi zise. In tot spitalul nu reusesc sa imi gaseasca CD-ul cu rezultatele de la computer tomograf. Vreau sa imi tin singura dosarul bolii, sa am toate documentele intr-un loc, iar ei au reusit sa il piarda. Ce dezorganizare!... Cum sa ai incredere ca te trateaza bine daca ei pierd analizele?
- O sa il gaseasca, zic. Oricum, analizele ar trebui sa fie si in sistemul IT si sa va poata face alta copie, daca aveti nevoie.
- Nu stiu, zice. De o ora stam aici. Si nu asa vreau sa imi petrec timpul care mi-a ramas... Cand esti in stadiul 4, ma gandesc sa renunt si sa nu mai fac niciun fel de tratament. Azi am aflat, zise.
Ma uit spre ea, parea atat de impacata, senina chiar. Era usor nervoasa din cauza CD-ului, in rest nimic din comportamentul ei nu parea sa arate ca aflase cu doua ore in urma ca mai are doua luni de trait.
- Am mai avut cazuri in familie, si stiu cat e de greu tuturor, mai ales celui bolnav. Si nu pot face asta fiului meu... Oricum, mai multe zile decat vrea Dumnezeu sa iti dea, nu ai. Prefer o trecere demna si scurta decat un chin, ca sa ma agat de viata. Dar familia insista... Vreau doar CD-ul, ca sa pot pleca acasa.
Ma uit spre ea, aproape ca zambeste. Ma gandesc la ce mi-a zis despre fiul ei si imi vine sa ii zic cat de mult a insemnat faptul ca am reusit sa petrec inca un an alaturi de mama mea, inainte sa se duca. Nu stiu cum sa ii zic, ca sa nu para deplasat si ciudat, intre toti oamenii de acolo.
- Vrei tu sa trec prin asta in fiecare saptamana? zise catre sotul ei; iar el, tusind ca sa isi mascheze tremurul vocii, raspunse ceva care nu avea prea mult sens.
Ma indrept de spate si ma pregatesc sa ii spun ce aveam in minte, cand apare doctorul.
- Haideti ca a reusit sa vi-l gaseasca.
Au plecat repede, ca si cum fusesera eliberati dintr-o zona de retentie, de carantina. Ca dintr-o gara de tranzit, suspendata in timp, in cei 3 metri de spatiu de trecere dintre lumi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu